Persoanele care primesc o educație financiară își îmbunătățesc comportamentul financiar?

03.03.2022

Chiar dacă ne așteptăm să existe o strânsă corelație între educația financiară primită și comportamentul financiar pozitiv ulterior, potrivit unor studii, rezultatele variază foarte mult.

educație financiară

În timp ce standardele stabilite de competențele de bază ale educației financiare identificate în Strategia națională pentru educația financiară (Departamentul Trezoreriei SUA) oferă un nivel de confort, metodele de livrare, vârsta și alți factori joacă un rol major în reținerea învățării și eficacitate. Trei calități pe care această lucrare le examinează sunt relevanța, interacțiunea și repetiția.

Mai multe studii au demonstrat că educația privind finanțele personale este cea mai eficientă atunci când cursantul caută să atingă un obiectiv financiar. Din acest motiv, este recomandat ca tinerii să fie încurajați să-și gestioneze proprii bani de la o vârstă cât mai mică. Interacțiunea forțează elevul să aplice conceptele învățate în situații din propria viață și poate modifica de fapt „metoda” de învățare („învățare profundă” – se concentrează pe sens sau înțelegere și „învățare de suprafață” – implică memorare, este foarte ineficientă pentru reținerea pe termen lung). În timp ce repetarea expunerii informațiilor este mai frecvent legată de reținerea pe termen scurt, repetarea exercițiilor și a testelor interactive s-a dovedit a fi eficientă în îmbunătățirea reținerii pe termen lung.

Un alt factor care contribuie decisiv la îmbunătățirea comportamentului financiar în urma studiilor de educație financiară, este valoarea rezervei financiare disponibile. Dacă această rezervă este foarte mică sau lipsește, situație cu care se confruntă foarte multe familii, nivelul de atenție la cursuri și gradul de implicare este net superior comparativ cu cel al elevilor a căror familii dispun de o rezervă consistentă. Conștientizarea situației financiare reale a familiei, în lipsa unei dramatizări inutile și neconstructive, este o susă motivațională extrem de puternică.

Dacă ne dorim ca un număr din ce în ce mai mare de persoane să-și îmbunătățească comportamentul financiar este nevoie să trecem mai departe de stadiul de comunicare pe diverse canale a unor informații financiare și să creăm medii în care să se poată dezvolta cele trei calități menționate mai sus – relevanță, interacțiune și repetiție. La nivel de familie ne putem încuraja copiii să-și strângă banii primiți și să-și cumpere o jucăria dorită. La nivel de comunitate ne putem întâlni într-un hub antreprenorial – în vederea realizării de schimb de experiență pentru consolidarea parteneriatelor, a pregătirii eficiente pentru o piață aflată într-o continuă schimbare și a importanței majore a managementului diversității.

YAMY CONS
YAMYCONS

Te putem ajuta să faci pasul de la un simplu angajat la un angajat performant sau de la un antreprenor la un antreprenor de succes.

Website: www.yamy-cons.ro

Arhivă editor:
© Vrancea.com.ro