Vinurile vrâncene din Moșia Domnească, calitate și personalitate

8 nov. 2022

Vrancea este sigurul județ din țară care are trei podgorii renumite, Panciu, Cotești și Odobești. Aici sunt cultivate peste 20 de mii de hectare de vie, adică 11% din întreaga suprafață viticolă a României, iar cultivarea viței de vie este, în zonă, o îndeletnicire din vremuri străvechi.

Panciu este una dintre cele mai vechi și recunoscute podgorii ale țării, cu o întindere de peste 10 mii de hectare, fiind una dintre cele mai mari zone cultivate cu viță de vie din țară, o podgorie bine recunoscută pentru vinurile sale cu proprietăți deosebite, fiind punctul de plecare al ”Drumului Vinului” din județul Vrancea. Condițiile de sol, climă și relief, soiurile cultivate, metodele de cultură și procedeele de vinificare, păstrate timp de generații au creat mereu vinuri bune în podgoria Panciu, apreciate și căutate, atât în țară cât și în străinătate.

Primele atestări documentare ale hectarelor de vie datează din sec. al XVI-lea, iar hrubele pentru adăpostirea vinului au fost construite în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, astfel suprafețele viticole din zona Panciului devenind moșie domnească. Cu toate acestea, vița de vie a fost cultivată în Panciu cu mult timp înainte de aceste evenimente, fapt dovedit prin descoperirea unui fragment dintr-un vas carpic, care are pe el o coardă de viță de vie și doi struguri stilizați. Mai mult, însemnări despre viile din Panciu apar și jurnalele de călătorie ale străinilor ce au tranzitat zona, cum ar fi mențiunile făcute de Ferdinand de Habsburg.

Având în spate istoria lungă și tradiția acestei minunate podgorii, Moșia Domnească s-a reinventat, fiind astăzi o cramă nouă și modernă, care a devenit un reper de calitate al vinurilor românești, viile sale de pe cel mai înalt deal din zona Panciu, dealul Chicera, fiind replantate cu soiuri nobile de struguri românești și internaționali. Pas cu pas, începând din 2015, Moșia Domnească a pornit cu o suprafață de 45 ha de vii și a ajuns la 81 ha, realizând doar vinuri de calitate superioară și contribuind, alături de ceilalți producători din Panciu, la consolidarea locului de frunte al podgoriei în viticultura românească.

Pentru că din timpuri străvechi, la Panciu, se fac vinuri și nu orice fel de vinuri, Moșia Domnească și-a propus să păstreze și să ducă mai departe toate lucrurile care ne dau rostul pe acest pământ binecuvântat, așa cum le-au lăsat strămoșii, generații neîntrerupte de viticultori. Vinurile produse la Moșia Domnească sunt făcute cu grijă și pasiune, pline cu meșteșuguri învățate de la părinți și perfecționate prin tehnologie. Cele mai reprezentative soiuri cultivate pe Moșia Domnească sunt: Fetească Albă, Fetească Neagră, Muscat Ottonel, Riesling Italian, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Fetească Regală, Merlot, Pinot Noir, iar crama dispune și de un spațiu pentru degustare destinat vizitatorilor.

Gamele de vinuri sunt și ele legate de moștenirea locului, de elementele naturale (Pămîntul, Vântul, Soarele, Apa) care, împreună cu știința oamenilor, fac Vinul. Regăsim la Moșia Domnească gamele Începuturi, Apus de Soare și Taine, vinuri deosebite, lucrate și apreciate, o mare parte din ele fiind medaliate la cele mai importante concursuri naționale destinate viei și vinului.

MOSIA DOMNEACA
MOȘIA DOMNEACĂ

Ce găsim într-un pahar de vin de la Moșia Domnească? Vrem să facem mai mult decât vin. Ne dorim să creăm vinuri care depășesc toate așteptările.

Website: www.mosiadomneasca.ro

Arhivă editor: