Întinde-i o mână de ajutor exact atunci când are cel mai mult nevoie de ajutorul tău

Dacă un prieten bun te cheamă într-o seară la un bar, fă-ți timp pentru el. E posibil să aibă nevoie de cineva cu care să-și împartă o situație mai puțin plăcută. Atunci. În seara respectivă. A doua zi poate fi prea târziu. Apoi, întinde-i o mână de ajutor exact atunci când are cel mai mult nevoie de ajutorul tău.

În școala de șoferi nu ne învață nimeni cum să ne ajutăm rudele sau prietenii care se urcă la volan după ce au consumat câteva păhărele. Ne predau o listă de reguli rutiere și încă una de sancțiuni dacă le încălcăm. Atât. După examen ajungem persoane cu permise de condus autoturisme dar ne lipsește voința de a-i ajuta pe cei din jurul nostru de a respecta aceste reguli. Vedem, ne gândim la posibilele urmări și evităm să intervenim.

Nu-i permite să se urce la volan dacă a băut alcool.

Întinde-i o mână de ajutor! Exact atunci când are nevoie. Înainte să fie prea târziu. Întinde-i o mână de ajutor și i-ai cheile de la mașină. Cum adică să-i iei cheile? Da. Ia-i cheile! Indiferent că a venit cu mașina personală sau cu o mașină închiriată. Ar trebui să fii mândru / mândră pentru acest gest. Un prieten bun îți va mulțumi a doua zi.

auto ssg
Auto SSG

Servicii superioare de închiriere auto în Focșani, Vrancea la prețuri excelente.
Rezervarea unei mașini este rapidă și comodă.

Website: www.auto-ssg.ro

Arhivă editor:
© Vrancea.com.ro