Strategii pentru a îmbunătăți productivitatea angajaților

15 apr. 2024

Creșterea productivității echipei tale nu ar trebui să fie legată de aprobarea unor majorări semnificative de salariu. De fapt, există multe alte metode de a încuraja angajații să fie mai productivi.

Sporirea randamentului angajaților este unul dintre obiectivele principale ale oricărei afaceri. Această eficiență operațională poate determina succesul sau eșecul unei companii și, de aceea, primește o atenție deosebită.

În continuare vom prezenta 10 dintre cele mai bune strategii pentru a îmbunătăți randamentul acestora în organizația ta.

1. Recrutează persoanele potrivite

Alocarea personalului în roluri unde ar fi incapabil să își îndeplinească sarcinile în mod eficient sau eficace înseamnă să te pui într-o situație dezavantajoasă chiar de la început.

Evită acest lucru prin implementarea unui program de recrutare care vizează candidați ce posedă abilitățile și calitățile potrivite pentru a îndeplini responsabilitățile aferente pozițiilor dorite și care se pot integra în cultura organizației.

Nu uita de limbile străine! Indiferent de nivelul afacerii tale sau de aspirațiile pentru viitor, este bine ca angajații tăi să fie familiari măcar cu limba engleză pentru începători.

Odată ce noii angajați au fost recrutați, un proces eficient de integrare va garanta că aceștia devin operaționali în cadrul companiei în cel mai scurt timp posibil.

2. Oferă cursuri teoretice și practice

Această pregătire contribuie la extinderea și îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor angajaților, astfel încât aceștia să-și poată îndeplini atribuțiile într-un mod mai productiv.

Cursurile pot fi direct legate de sarcini zilnice noi sau deja existente (de exemplu, cum să folosească un echipament nou achiziționat de organizație) sau de soft skills (abilități intra- și interpersonale), precum competențele comunicative, lingvistice sau de gestionare a timpului.

Fiecare persoană are propriul său mod de a învăța, așadar, oferirea unei game variate de cursuri de pregătire este o soluție bună pentru a obține rezultate optime.

Aici putem include, de exemplu, lecții clasice ținute în săli de clasă, e-learning (studii online), meditații la franceză ori engleză, sau instruirea practică la locul de muncă.

Cursurile flexibile, care permit angajaților să progreseze în ritmul lor și să învețe atunci când au posibilitatea, facilitează găsirea unui program de studiu adecvat pentru circumstanțele fiecăruia.

3. Asigură instrumentele și echipamentele potrivite

Pe lângă abilitățile și cunoștințele adecvate pentru rolul lor, angajații mai au nevoie și de instrumentele, echipamentele și tehnologiile potrivite care să le permită să lucreze cât mai productiv.

De exemplu, ar putea însemna echipament de producție de ultimă generație, tehnologii digitale care facilitează munca de la distanță, sau pur și simplu un scaun de birou confortabil.

Obiceiul de a folosi o simplă foaie de calcul pentru a monitoriza toate activitățile de la locul de muncă (inclusiv înregistrarea orelor lucrate, progresul în realizarea obiectivelor și menținerea inventarului de materiale și echipamente) este pe cale de dispariție.

4. Îmbunătățește comunicarea

Toate organizațiile se bazează pe o comunicare internă și externă eficientă la toate nivelurile, fie că este vorba de colegi din aceeași echipă, colegi din echipe diferite, între manageri și angajați sau între angajați și clienți.

Fără o comunicare eficientă, orice companie începe rapid să sufere din cauza muncii duplicate sau redundante ori a timpului pierdut cu sarcini inutile.

Însă metodele preferate pentru comunicare variază în funcție de situație. De exemplu, partajarea datelor tehnice detaliate este mai bine făcută în scris, în timp ce o evaluare anuală între manager și angajat este mai eficientă atunci când are loc față în față, decât prin telefon.

5. Redu/elimină distragerile la muncă

Zi de zi, suntem asaltați de lucruri care ne distrag atenția, fie că este vorba de fluxul neîntrerupt al știrilor sau un șuvoi de mesaje. Din păcate, există numeroase distrageri și la locul de muncă.

Totuși, analiza regulată a muncii poate identifica orice probleme sau oportunități de îmbunătățire a eficienței operaționale. De exemplu, unele sarcini precum crearea de rapoarte zilnice sunt adesea realizate doar pentru a menține o arhivă (adică așa s-a făcut de la început).

Ședințele, de asemenea, pot fi o mare pierdere de timp și energie. Revizuirea obiectivă a necesității unei întâlniri, durata acesteia și a persoanelor care trebuie să participe cu adevărat va asigura o desfășurare eficientă și va debloca niște timp liber pentru cei care nu trebuie să fie prezenți neapărat.

La fel, un exces de emailuri deseori îngreunează gestionarea timpului și productivitatea, iar multe organizații au renunțat la acest mijloc de comunicare în ultimii ani. Ca atare, evaluează utilitatea emailului pentru comunicare în cadrul companiei și ia în considerare variante alternative.

6. Optimizează colaborarea în echipă

În general, o mai bună colaborare în echipă duce la o productivitate crescută. Prin cooperare, angajații își împărtășesc cunoștințele și pot valorifica la maxim abilitățile fiecărui membru al echipei. Dezvoltarea relațiilor solide de muncă necesită timp, însă sunt valoroase pe termen lung.

Lucrul în echipă contribuie, deopotrivă, la consolidarea companiei, deoarece atunci când cunoștințele sunt împărtășite întregului personal, este mai ușor să faci față pierderii unui angajat (de exemplu, din cauza demisiilor sau a bolii).

7. Stabilește obiective clare și oferă feedback

Pentru a afla cum să îmbunătățești productivitatea angajaților, este necesar să știi în mod specific spre ce lucrează echipa ta. De exemplu, scopul este să crești vânzările unui anumit produs sau să crești toate vânzările într-o anumită țară?

Având scopuri clare și precise, angajații se pot concentra mai bine pe o direcție comună pentru a îndeplini obiectivele mai ample ale companiei.

Acest lucru crește implicarea angajaților, evidențiind faptul că fiecare membru al echipei are o responsabilitate de îndeplinit, și stimulează încrederea, oferind așteptări concrete pentru acele sarcini.

Este recomandat să urmezi abordarea SMART atunci când elaborezi obiectivele angajaților, astfel încât să fie specifice, măsurabile, abordabile, realiste și cu un termen limită.

Furnizarea unui feedback prompt și obiectiv angajaților despre progresul lor, adesea în cadrul evaluărilor sau revizuirilor, este, de asemenea, benefică. În caz contrar, este puțin probabil să știe dacă fac ceva greșit sau ce trebuie să ajusteze pentru a deveni mai productivi.

8. Optimizează mediul de lucru

Angajații productivi au nevoie de un mediu de lucru optim, care să includă elemente precum lumină naturală (atunci când este posibil), iluminat artificial adecvat (unde este necesar), protecție împotriva soarelui, temperatură potrivită, zgomot de fond redus, aer curat, facilități pentru mâncare și băuturi, zone de odihnă și toalete.

Disconfortul fizic, stresul, anxietatea și alte dificultăți sunt toate obstacole în calea productivității; prin urmare, furnizează spații de lucru care contracarează aceste piedici pentru a optimiza eficiența și eficacitatea angajaților.

9. Ai grijă de angajații tăi și recompensează-i

Este fundamental pentru succesul afacerii tale să asiguri sănătatea și bunăstarea angajaților. Altfel, te vei confrunta cu absenteism la locul de muncă și, implicit, la scăderea productivității.

În acest sens, o practică bună este oferirea unor programe de sănătate sau wellness (îngrijire personală), de exemplu, pentru reducerea și îmbunătățirea rezistenței în fața stresului.

Recenta pandemie de COVID-19 a schimbat printre altele și modul în care se promovează bunăstarea angajaților. Practic, mulți angajați au descoperit beneficiile muncii de acasă (de exemplu, economie de timp și bani pentru navetă, o mai mare flexibilitate pentru angajamentele familiale) și sunt dornici să continue în acest mod.

În timp ce modelele flexibile de lucru oferă beneficii și angajatorilor, cum ar fi creșterea productivității, este necesară monitorizarea și gestionarea potențialelor probleme. Una dintre cele mai importante fiind epuizarea profesională sau „burnoutul”, pentru cei care nu se pot deconecta niciodată de la obligațiile de muncă.

În cele din urmă, recompensarea angajaților care reușesc să își atingă obiectivele sau să exceleze în alte aspecte ale muncii lor este o modalitate grozavă de a menține echipa implicată. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să oferi creșteri salariale. Acordarea în mod regulat de recompense de valoare mică și premii poate fi la fel de eficientă în stimularea motivației.

Învățarea unei limbi străine poate fi distractivă dar și benefică pentru dezvoltarea profesională. O recompensă simplă poate fi oferirea unor cursuri de engleză, astfel toată lumea are de câștigat.

Alte abordări includ acordarea suplimentară de timp liber plătit sau poate doar o notă de mulțumire pentru munca depusă.

10. Evită gestionarea excesivă

Gestionarea excesivă a unui angajat reprezintă o utilizare ineficientă a timpului unui supervizor și poate duce la performanțe slabe. Angajații pot ajunge chiar să se simtă descurajați. În schimb, este mai bine să explici clar cerințele unei sarcini și să delegi această responsabilitate celei mai potrivite persoane.

Așa oferi angajaților oportunitate de a-și dezvolta abilitățile și încrederea, ambele contribuind la creșterea productivității. Dacă de la început a fost recrutat angajatul potrivit (vezi strategia #1), atunci nu ar trebui sa aibă dificultăți cu sarcina prezentată.

Efectul pozitiv asupra cifrei de afaceri

Angajații sunt motorul unei organizații. În consecință, îmbunătățirea productivității lor are un efect pozitiv major asupra rezultatelor financiare ale organizației, făcând compania să rămână competitivă și să își desfășoare activitatea cu succes pe termen lung. Dacă o parte din strategia ta pentru o productivitate sporită este să oferi angajaților cursuri pentru învățarea unei limbi noi, te invităm să descoperi programul nostru de instruire lingvistică pentru echipe globale. Află cum te putem ajuta să îți atingi obiectivele!

publicitate vrancea
Advertoriale

Acesta articol este un advertorial.