De ce să alegi epilarea cu ceară

2 mai 2021

Îndepărtarea părului nedorit de pe anumite porțiuni ale corpului este una dintre cele mai vechi, dar și folosite tehnici de înfrumusețare.

Nu credem să existe reprezentantă a sexului frumos care să se declare vreodată mulțumită referitor la acest aspect și, din fericire, avem la dispoziție acum multe metode în a reuși să scăpăm de pilozitatea în exces. Toate au parte de avantaje, cât și dezavantaje, dar în rândurile următoare am decis să îți vorbim despre beneficiile pe care le ai atunci când alegi epilarea cu ceară.

Efect de durată

Atunci când decizi ca această procedură să aibă loc la un salon specializat, ai parte de una realizată așa cum trebuie, și care te scutește să folosești lama de ras la două-trei zile. Epilarea cu ceară presupune ca firele de păr să fie smulse din rădăcină, și nu tăiate, așa că este normal să ai parte de un efect de durată. De asemenea, dacă folosești această metodă în mod regulat, fie că se folosește ceara epilat, la cutie, granule sau perlată, cu timpul firele de păr vor crește și mai greu, dar vor fi mult mai subțiri și mai rare.

Perfectă pentru zonele delicate

Chiar dacă te-ai mai epilat cu ceară acasă, cel mai probabil ai făcut-o pentru a îndepărta părul nedorit de pe picioare. Pentru zonele mai delicată, cum ar fi axila sau inghinalul, mai bine mergi la un salon profesionist, deoarece cosmeticiana folosește produse profesionale și știe și anumite tehnici pentru ca epilarea să fie mult mai eficientă și fără riscul unor incidente neplăcute. Cu siguranță are și un incalzitor ceara de bună calitate, material primă este și ea la superlativ, ca să nu mai amintim și de paturile folosite, care îți permit să stai mult mai relaxată și astfel procedura să nu fie atât de dureroasă, chiar și când vine vorba despre zone sensibile sau mai greu accesibile.

Fără iritații și arsuri

Dacă până acum ai folosit lama de ras sau chiar și crema depilatoare, atunci cu siguranță că măcar o dată te-ai confruntat cu iritații, tăieturi sau piele înroșită. Multe dintre aceste neplăceri sunt prezente inclusiv atunci când utilizezi epilatorul, așa că știi cu siguranță despre ce vorbim. Nici firele care cresc pe sub piele nu sunt niște efecte neplăcute minore. De aceea, cu o epilare cu ceară realizată în mod profesionist, la un salon de înfrumusețare, toate aceste neajunsuri sunt evitate. De asemenea, nici arsurile cauzate de ceara prea fierbinte, așa cum se întâmplă de multe ori acasă, nu au ce să caute în acest caz.

O piele netedă și fină

Ceara de bună calitate folosită la această procedură acționează precum un exfoliant, așa că în același timp cu părul în exces de pe corp, scapi și de celulele moarte de la suprafața pielii. Grație acestui avantaj, nu te vei confrunta cu foliculită sau cu fire de păr crescute pe sub piele, coșmarul celor care se epilează în mod constant cu lama, crema sau epilatorul.

Chiar și bărbații se epilează

Dacă până în urmă cu câțiva ani, epilatul părea o tehnică de înfrumusețare rezervată doar urmașelor Evei, în prezent aproximativ o treime dintre bărbați a început să meargă la salon și să ceară îndepărtarea firelor de păr de pe anumite porțiuni ale corpului. Epilatul cu ceară este perfect și pentru ei, mai ales dacă își doresc o piele mai fină și lipsită de păr în anumite zone delicate.

Ai observat, așadar, că pentru un rezultat de calitate, este nevoie să apelezi la un salon profesionist. Nu te uita la bani, pentru că nu vei fi nevoit/ă să mergi atât de des, așa că de ce să nu te bucuri de cel mai bun tratament?

publicitate vrancea
Advertoriale

Acest articol este un advertorial.

Pentru detalii suplimentare și comenzi vă rugăm să accesați website-ul menționat în articol.

Arhivă editor:

Recomandări recente
© 2024 vrancea.com.ro
vrancea