Prețul de lansare al noului PEUGEOT 208 pornește de la 12.800 euro, TVA inclus (preț listă 13.800 euro, TVA inclus și Avantaj Client de 1.000 euro, TVA inclus) – ofertă de lansare, corespunzătoare versiunii Active PureTech 75.
Versiunea 100% electrică PEUGEOT e-208 are un preț de start de 29.990 EUR. Aceasta va putea fi rezervată online, clienții interesați fiind invitați să achite o taxă de rezervare în valoare de 500 euro. Noul PEUGEOT 208 vine cu un design nou, original, distinctiv și inovează cu noul PEUGEOT i-Cockpit© 3D și o gamă de sisteme de asistență la condus rezervată în mod obișnuit segmentelor superioare.
NOUL PEUGEOT 208 – #UNBORINGTHEFUTURE
Noul PEUGEOT 208 se remarcă prin energia și tinerețea care reflectă valorile mărcii PEUGEOT – excelenta, atitudine, emoție. Această nouă generație PEUGEOT 208 se încadrează perfect în strategia de migrare către segmentul superior al pietei mid-market, prin designul său intens si tehnologie de ultimă generație, care aduc un suflu nou și energie mărcii.
„Povestea mărcii Peugeot merge mai departe cu scop si pași concreți. Răsfățați-vă alegând nivelul de echipare și tipul de motorizare dorite. Cu alte cuvinte, BUCURAȚI-VĂ de noul model Peugeot 208!„ Jean-Philippe IMPARATO, Director General PEUGEOT
COMPATIBIL CU CELE MAI RECENTE STANDARDE EURO 6
Noul PEUGEOT 208 dispune de o gamă completă de motorizări termice de ultimă generație care respectă standardele Euro 6, atât pe benzină, cât și diesel. Motorizarea PureTech 100 este disponibilă în asociere cu transmisia automata în 8 trepte EAT8.
Sunt disponibile motoare pe benzină PureTech 1.2L cu 3 cilindri:
• PureTech 75 S&S BVM5
• PureTech 100 S&S BVM6 sau EAT8
În versiunea Diesel, este disponibil un singur motor de 1.5L cu 4 cilindri:
• BlueHDi 100 S&S BVM6.
În România Noul Peugeot 208 poate fi comandat în patru nivele de echipare:
• ACTIVE
• ALLURE
• GT-Line
• GT (exclusiv electric)
NOUL PEUGEOT E-208: E-MOTION
Disponibil pentru rezervare începând cu a doua jumătate a lunii Noiembrie 2019, noul PEUGEOT e-208 oferă o experiență de condus stimulantă grație motorizării 100% electrice:
• motor cu 100 KW (136 CP), cuplu maxim de 260 Nm (disponibil de la 0 km/h) pentru reacții imediate
• motor silențios, zero vibrații
• display tehnologii pe ecranul central (afișaj în timp real privind funcționarea propulsiei)
Noul PEUGEOT e-208 oferă cel mai bun confort termic de pe piață grație:
• unui element de încălzire de mare putere (5 kW) alimentat de bateria HV
• unei pompe de căldură și unei reglări automate a temperaturii habitaclului
• scaunelor încălzite (în funcție de versiune)
• pre-condiționării termice programabile, controlate de pe ecranul tactil sau de la distanță prin aplicația MyPeugeot®. Pe lângă confort, această funcție optimizează autonomia și contribuie la
atingerea mai rapidă a temperaturii optime de funcționare a bateriei.
Interiorul și volumul portbagajului sunt identice celor de pe versiunile cu motor termic. Bateriile, ocupând un volum de 220L, sunt distribuite sub podeaua noului PEUGEOT 208.
Noul PEUGEOT e-208 este echipat cu baterie de 50 kWh, ce permite o autonomie de până la 340 km (WLTP) și 450 km (NEDC). Această baterie are o garanție de 8 ani sau 160.000 km pentru 70% din capacitatea sa de încărcare.
Modurile de încărcare sunt flexibile și adaptate utilizării de zi cu zi. Sunt posibile trei moduri de încărcare:
• la o priză clasică, sau pentru o încărcare completă în 16h, la o stație de încărcare Legrand® Green Up™, care include și cablu de reîncărcare
• de la un Wall Box, ce asigură o încărcare completă în 5h15 în varianta trifazică (11 kW) sau în 8 ore în varianta monofazică (7.4 kW)
• de la o stație de încărcare publică: încărcare în 30 de minute în proporție de 80%.
Noul PEUGEOT e-208 poate fi încărcat și de la distanță dacă este programat prin ecranul Navigației Conectate sau prin aplicația pentru smartphone MyPeugeot®. Acest sistem permite inițierea sau încetarea încărcării în orice moment, precum și consultarea statusului încărcării.