Dia Decor - amenajari si decoratiuni interioare textile prin elemente unicat
Broderie computerizată și noile provocări ale comerțului electronic în România

Comparați ofertele cu mașini de brodat și nu știți ce să alegeți? Sfatul nostru este să țineți cont și de noile provocări ale comerțului electronic, nu doar de lista cu potențiali clienți de pe plan local.

broderie computerizata

La scurt timp după achiziționarea unei mașini de brodat și onorarea primelor comenzi trimise de către partenerii de pe plan local, cei mai mulți antreprenori își îndreaptă atenția către mediul online. Încep să investească într-un website, să contracteze servicii de seo și de publicitate online. Încep să-și formeze o identitate online. Încep să se adreseze direct potențialilor clienți cu ajutorul internetului.

Clienții online, situați în zonele dens populate din România (calculat la nivelul indivizilor din aceste zone), au fost 14% în anul 2013 și 18% în anul 2016 – comparativ cu 52% în anul 2013, la 60%, în anul 2016 la nivelul UE. Potrivit celor mai recente estimări, comerţul electronic din țara noastră are un potențial foarte mare de creștere în următorii ani. Un număr mai mare de clienți online poate conduce și la o creștere a comenzilor online pentru broderii computerizate. In realitate, situația este puțin mai complicată.

Conform Raportul Comisiei Europene din 2017 privind comerţul electronic, finalizat în 2017, majoritatea producătorilor îşi distribuie produsele în cel puţin 21 de state membre ale UE în timp ce doar 4% își distribuie produsele într-un singur stat membru UE. Comerţul electronic transfrontalier are potenţialul de a contribui la integrarea pieţei interne a UE, întrucât consumatorii pot considera că este mai uşor să cumpere online produse din alt stat membru.

O piață online mai activă atrage jucători mai puternici

Cu alte cuvinte, simultan cu creșterea clienților online din România va crește și numărul comenzilor plasate de către aceștia peste hotare și vor apare noi magazine online sprijinite de către firme din alte țări membre UE. Comerţul electronic nu este o formă de comerț locală. Comerțul online este transfrontalier. Sunt avantaje și dezavantaje. Fiecare client poate să cumpere de unde dorește. Fiecare antreprenor poate să vândă în alte țări.

Un website, cu ajutorul unei echipe specializate în comerțul online, poate obține conversia online stabilită în planul de afaceri cu o singură condiție. In cazul nostru, calitatea broderiilor, timpul de execuție și prețul / bc să fie competitive la nivelul UE. Timpul de livrare poate să fie nesemnificativ, raportat la cel de producție, pentru o comandă de câteva mii de bucăți.

Diferența nu este dată de atitudinea față de comerțul electronic. In prezent, mediul online dispune de suficiente mijloace pentru a vă afișa rapid mesajul în feed-ul potențialilor clienți. Diferența o face mașina de brodat de care dispuneți. Cu o mașină de brodat de calitate medie puteți onora comenzii medii. Comenzile care implică un anumit nivel de dificultate și un timp redus de execuție necesită o mașină de brodat de calitate superioară.

Incepând din ziua în care rapoartele despre evoluția comerțului online din țara noastră vor indica o creștere semnificativă și un aport la PIB consistent, vom asista la o invadare a pieței online de către firme din exterior. Producătorii locali de broderie computerizată vor fi nevoiți să facă față unor concurenți externi, concurenți care pot dispune de o tehnologie superioară.

Alegerea unei mărci consacrate de mașini de brodat este o garanție în plus pe care clientul o obține asupra calității produsului.

migami
MIGAMI Focsani

Cu o experiență de peste 20 ani în domeniul confecțiilor textile, societatea noastraă este specializată în comerțul cu utilaje industriale și casnice, consumabile și accesorii specifice acestui domeniu.

Website: www.migami.ro

Arhivă editor:
vranceavrancea

Unii registratari acreditați de către RoTld au prostul obicei de a-și însuși domeniile web cu potențial „solicitate” de către anumiți clienți. De când a fost   … continuare

Indiferent de evoluția valorilor pentru pentru 1KWh energie electrică și 1KWh energie termică, ca urmare a modificării prețului energiei electrice și respectiv a gazului natural,   … continuare

Cumpărarea unei mașini uzate poate fi destul de comodă dacă știți cum să căutați. Indiferent dacă vă decideți sau nu să achiziționați o anumită mașină   … continuare

Broderia computerizată este considerată o modalitate de creștere a vizibilității unui brand. Cu toate acestea, ea poate fi folosită cu succes pentru personalizarea articolelor vestimentare.   … continuare